”În seara
zilei de miercuri, 26 octombrie 2016, într-o tipografie din mărginimea Clujului,
a văzut lumina tiparului ziarul CONTROVERSE!
Lansat
pe piața mureșeană fără mare tam-tam, aproape incognito, încă din prima zi de
distribuție, odată ajuns în atenția cititorilor târgu-mureșeni, ziarul și-a și atins
scopul; a stârnit primele controverse!”
CONTROVERSE este un proiect de suflet, la
care mă gândesc de ceva vreme. Împreună cu acest proiect, am mai pus pe
picioare unul, ceva mai apropiat sufletului meu; o Bibliothecă online!
O Bibliothecă online, în care cititorii
pasionați și nu doar ei, să regăsească cărți, mai vechi și mai noi, în format
Pdf sau Epub, pe care să le poată descărca în PC-ul, tableta sau smarth-ul
personal, citindu-le în funcție de timp și chef…
Recunosc, mă apropii de vârsta la care, cu greu
îmi mai pot ține în frâu dorința de a scrie. Oriunde întorc privirea, văd doar frânturi
de viață pe care mintea mea le transformă în subiecte numai bune de strâns între
coperțile unor viitoare posibile cărți.
Mi-e și greu să explic cuiva ce simt, în
clipa în care scriu! Nici măcar nu am nevoie de un anume moment al zilei,
pentru a scrie. Nu am nevoie de nimic altceva, decât de liniște. De acea liniște
interioară care mă rupe de restul lumii. Nu mă izolează. Doar mă duce departe. Ca
gândul. Cu gândul.
În 46 de ani, am fost de acord să mi se
publice doar 2 cărți. Și astea, la distanță de 10 ani, una de cealaltă. În
schimb, am tot scris…
Cred că a sosit momentul să-l ascult pe Gusti. Prietenul și editorul meu de suflet, Augustin Frățilă. De dincolo de mormânt...
Cred că a sosit momentul să-l ascult pe Gusti. Prietenul și editorul meu de suflet, Augustin Frățilă. De dincolo de mormânt...
Cred că a sosit momentul să (re)âncep, să mă (re)public!
În Bibliotheca mea online, ziarul CONTROVERSE
va fi acasă la el. Nu va avea alt site. Nici nu are nevoie.
În schimb, acest blog va mai rămâne deschis
doar pentru o scurtă bucată de vreme. Apoi, va dispare ca și cum n-ar fi fost.
Ne vom mai reîntâlni doar pe rafturile
Bibliothecii lui Julien!
Îmi va face plăcere...
Numai bine, oricui îmi citește rândurile.
Julien T.