Nici eu nu
am un răspuns, logic, dar în mod cert, nu ţine nici de frica de moarte şi nici de vreun şoc traumatizant,
legat de infarctul făcut, căci trebuie
să ştiţi că şi în spital avusesem ţigările în buzunarul halatului şi totuşi,
n-am reuşit să trag nici măcar un singur fum, dintr-o ţigară. Pur şi simplu, nu-mi
cerea creierul!...
Vreme de 25
de ani, pentru mine, personal, fumatul a 2 pachete de ţigări, pe zi, a fost o reală
pasiune şi o adevărată delectare! Trebuie să recunosc, devenisem dependent de nicotină şi eram
capabil să fac orice prostie, dacă n-aş fi
avut pachetul de ţigări, la discreţie. Nu m-au interesat niciodată ameninţările legislaţiilor care au
încercat să mă convingă să–mi abandonez
pasiunea şi puteau să inventeze orice campanie de denigrare a scumpei mele ţigarete şi dragului meu tutun, că la mine n-ar fi ţinut nici o
vrăjeală!
Ţigara făcea
parte din viaţa mea cotidiană şi cu asta, basta! Mă ajuta să mă concentrez, mă ajuta să mă calmez,
mă ajuta să trăiesc. Simplu...
În urmă cu 2
ani de zile, tatăl meu a murit de cancer la plămâni, la nici 59 de ani şi în nici 6 luni de zile, de
la descoperirea îngrozitoarei boli.
„Bătrânul”, cum îmi plăcea să-l alint, şi despre care toată lumea spunea că
îmi este fratele mai mare, datorită asemănării prea izbitoare dintre noi, s-a
stins sub privirile mele, vreme de 6 luni de zile cât am fost martor mut şi
neputincios, al unui întreg calvar. Tatăl meu, a murit uluit şi plin de încrâncenare şi furie neputincioasă, pentru că tocmai lui, unui om tânăr şi în plină putere, i se putuse întâmpla una ca asta!
L-am îngropat, jurându-mi că nu mă voi lăsa de fumat, niciodată! Uite aşa... De-a dracu’...
La începutul
acestui an, socrul meu, la 63 de ani, mi-a murit în faţa ochilor, tot din cauza
cancerului de plămâni. S-a stins din viaţă, în nici 3 luni de zile, de la descoperirea diagnosticului.
Hotărârea mea, de-a nu mă lăsa de fumat, a devenit însă şi mai crâncenă!
Şi totuşi...
Ca să mai scap de gura neveste-mii, mi-am zis că n-ar strica dacă aş reuşi să le
mai răresc, căci ajunsesem să fumez şi 3 pachete de ţigări, tot la două-trei zile. Şi cum
statul îşi băgase iar banii într-o altă campanie
de combatere a fumatului, mi-am zis să mă încriu în acel program. Cine ştie,
poate că aş fi reuşit să mai reduc din numărul de pachete.
Aiurea! Din „promoţia”
mea, toţi s-au lăsat de fumat, în vreme ce eu, m-am lăsat de ţigări pentru că
din cauza tratamentului medicamentos, deveniseră prea slabe pentru gustul meu.
În schimb, m-am şi apucat de fumat TRABUCURI! Unde dai şi unde crapă, vorba
aia!...
Abia de
curând reuşisem să trec iar la ţigarete, şi asta doar după ce efectul tratamentului medicamentos, s-a estompat
definitiv. Prin urmare, ajunsesem la concluzia că atâta vreme
cât tratamentele nu ating acele puncte sensibile la nicotină din corpul uman,
puncte care dau dependenţă, degeaba se
aruncă cu bani pe fel şi fel de tratamente, că nu toate vor avea efectul scontat!
Şi totuşi...
De ce nu mai fumez acum, de mai bine de 3 luni de zile, mai precis din data de 23 septembrie, a.c.,
ziua infarctului? Hm...
Sincer să fiu, nu ştiu ce să spun! Un lucru e cert; nu-mi cere nici
creierul şi nici corpul, nici măcar să mă gândesc la vremurile fericite în care
fumam. Ce părere aveţi de treaba asta?
Nu mă deranjează
nici dacă în jurul meu se fumează şi mă simt de parcă n-am fumat niciodată. E
drept că acum, mă deranjează fumul de ţigară în exces şi prefer să nu stau prea
mult într-un loc plin de fumători, din cauza mirosului care e infernal, însă de
fumat nu mai simt nici un pic de dorinţă. Mestec ceva mai multă gumă, mai ronţăi
ceva bomboane sau seminţe de floarea soarelui, şi pentru că nu am voie să fac
efort, am început iar să mă mişc precum un grinzly, dar... astea sunt singurele
inconveniente.
Să nu
credeţi cumva că m-am îmbogăţit, acum că nu mai cheltuiesc banii pe ţigări.
Aiurea! Trec prin aceiaşi criză financiară, precum majoritatea muritorilor de rând, din această
ţară. Deci, din acest punct de vedere, mare scofală tot n-am făcut, căci acum
banii se duc pe medicamentele care mă ajută să supravieţuiesc, după acel prin
infarct.
Revenind la
subiect, în ajunul Crăciunului mi-am aprins totuşi un trabuc, ca să pot savura singurul pahar cu vin
fiert pe care mi l-am propus să-l beau de
sărbători. Vroiam să simt un alt gust în gură, decât cel al ceaiului şi al medicamentelor!
La naiba, doar era Crăciunul!...
Alături de
un trabuc de foi, cubanez, mi-ar fi prins mult mai bine un pahar de cognac, dar
unde nu-i, nici Cel de Sus nu cere, aşa că după ce am sorbit din vinul fiert, mi-am
aprins trabucul cubanez, încercând să-l savurez, precum făceam în trecutele mele momente,
absolut unice.
Aiurea...
Fumul mi-a invadat plămânii şi gura, lăsându-mă cu un gust infernal. Papilele
mele gustative şi nimic din mine, nu mai recunoştea savoarea de altădată, a
unui trabuc de foi, cubanez. Câtă ingratitudine! Câtă lipsă de umanism! Vai, ce
crimă odioasă!...
Aceasta e epopeea mea, legată de relaţia pe care am avut-o, vreme de 25 de
ani, cu ţigările. O tumultoasă şi reală căsnicie. Cum însă, lumea mai şi
divorţează...
Dacă îmi pare rău? Hm...
Acum e ca şi cum i-aţi cere unui amnezic, să vă spună cum se numeşte! Pur
şi simplu, nu-mi mai amintesc nimic din plăcerea pe care mi-o oferea savoarea unei ţigarete. La fel am păţIt
şi cu cafeaua, de care mă lipsesc de mai bine de un an de zile, aşa că...
Rămâne numa’ de văzut, care vor fi beneficiile acestei dramatice schimbări.
Asta, dacă vor fi...
Deocamdată, singura concluzie la care am ajuns e că trăiesc degeaba, căci
de fumat m-am lăsat, de băut, nu beau, afemeiat nu-mi mai permit să fiu, şi
nici bani nu am, ca să-mi pot permite vreun alt eventual posibil viciu.
Şi-atunci, ce se va întîmpla cu mine? Voi deveni oare, vreun sfânt?...
Pe curând!
